La Tetarom, viitorul se vede 3D

Astăzi, de la ora 10.00,  Tetarom SA a fost din nou gazda  tânărului inventator Eugen Guțiu și a echipei sale, în holul Incubatorului de Afaceri din strada Tăietura Turcului nr.  47, cu prilejul lansării unui nou prototip de Imprimanta 3d laser, numită și „The Bug 3D Printer”.

O echipă formată din trei tineri entuziaști: Eugen Guțiu, Alex Capra și  Vlad  Rădoescu au promovat noua lor invenție: o imprimantă construită în jurul unui microcontroller, alimentat cu software open-source, ceea ce înseamnă că beneficiază de îmbunătățiri constante din partea comunității de pasionați ai acestor mașini și poate fi personalizată după  bunul plac.

Original gândite pentru a fi folosite în realizarea de prototipuri și de matrițe, imprimantele 3D au majorul avantaj de a fi libere de aproape orice constrângeri când vine vorba de formele pieselor ce se pot realiza pe ele.

O formă complexă din plastic care, prin metode clasice de așchiere, ar fi trebuit să fie realizată pe un centru de prelucrare cu comandă numerică în valoare de sute de mii de euro, poate fi turnată strat cu strat pe o imprimantă de 350 Euro fără probleme.

”Am știut că trebuie să oferim un produs bun, bazat pe toată experiența noastră în ingineria mașinilor cu comandă numerică, un produs compact și ușor de utilizat și poate cel mai important, un produs open- source ușor de personalizat.

Foarte important pentru noi este faptul că această imprimantă este proiectată și produsă în Cluj-Napoca. E asamblată la comandă de către români, e personalizată în orice direcție dorită și e făcută cu mândrie pentru toți oamenii creativi pe care, sperăm, îi va  ajuta să-și dezlănțuie imaginația. Și costă doar 1499 lei. ”,  au declarat tinerii inventatori.

IMG_20160125_100811

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *