10 ani de Bosch la Cluj

„Să ajungi împreună este un început, să trăieşti împreună este un progres, să munceşti împreună este un success”. (Henry Ford)

Sunt peste 10 ani de când drumurile noastre, cel al Tetarom și Bosch s-au intersectat și apoi s-au unit.

La o astfel de aniversare nu poți decât să faci o scurtă introspectivă, un mic bilanț și să numeri realizările.

Când spui Bosch Cluj, îți vin în minte: seriozitate, cultura muncii, produse excepționale, cea mai mare valoare de investiții din Parcurile Industriale, cei mai mulți angajați, unul dintre cei mai iubiți clienți din Parcurile Industriale Tetarom.

Profesionalismul, deschiderea celor de la BOSCH față de orașul care îi găzduiește, recunoștința, înțelegerea de care dau dovadă în relațiile lor cu mediul de afaceri clujean dar și în relația cu noi cei din Tetarom, ne fac să îi apreciem și să le mulțumim.

Am fost alături de ei, de la început, în mod constant și noi și Consiliul Județean și am încercat să facem totul pentru a-i ajuta și chiar dacă unele lucruri s-au mișcat mai greoi și s-au finalizat puțin mai târziu decât trebuia, au apreciat implicarea și strădaniile noastre de a-i face să se simtă ACASĂ.

Cred că există în lume foarte puține orașe, locații, cu oameni mai fericiți, mai mulțumiți de tot ceea ce a realizat Bosch pentru comunitatea locală, decât Cluj-Napoca! Sunt în top 5 angajatori în România, unul dintre cei mai doriți angajatori. Se dezvoltă, au fost desemnați compania cu amprentă de carbon zero în 2022, investesc masiv în inovare în centrul lor de Engineering de la Cluj, care numără peste 1000 de angajați.  Nu există mașină în lume care să nu aibă cel puțin o componentă BOSCH în ea și mai mult, una făcută la Jucu.

Sunt succese care au marcat comunitatea, orașul, județul nostru și nu în ultimul rând, România. Acest lucru a fost susținut și de către domnul Director General al Bosch România, Mihai Boldijar, marți la aniversarea celor 10 ani de activitate BOSCH la CLUJ.

Urmează proiecte frumoase, așteptate, care se vor concretiza în viitorul nu foarte îndepărtat. Unul dintre acestea este construcția pasajului de trecere peste calea ferată, reabilitarea drumurilor, pentru a le face șederea cât mai plăcută aici și pentru a le ușura activitatea.

La mulți ani! Succes în continuare!

#LikeABosch

#Tetarom