CLIENT NOU ÎN TETAROM I

În urma licitației organizate în vederea ocupării spațiilor de birouri disponibile din clădirea nouă, situată în extinderea parcului Industrial Tetarom I, 3 etaje din 6, au fost adjudecate de Universitatea ”Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca, instituție particulară de învățământ superior, fondată în 1992 și acreditată instituțional în 2005.

Universitatea Bogdan Vodă din Cluj-Napoca reprezintă o opţiune solidă pentru toţi cei care doresc să-şi continue studiile într-o universitate dinamică, cu un trend ascendent, profund racordată la noile standarde de calitate ale învăţământului superior.

În acest moment, universitatea are trei facultăți: Facultatea de Științe economice, Facultatea de Drept și Facultatea de Educație Fizică și Sport, având un număr de 5 (cinci) programe de studii universitatea de Licență și 4 (patru) programe de studii universitare de Masterat.

În cei 28 ani de existenţă, universitatea a fost preocupată de modernizarea procesului de instruire prin dezvoltarea unor planuri de învăţământ moderne compatibile cu cele ale universităţilor de prestigiu din ţară şi străinatate, stabile în structură şi dinamice în conţinut.

Este de bun augur sosirea lor in Tetarom I, având în vedere parteneriatele de succes pe care Tetarom SA le-a avut de-a lungul timpului cu universitățile clujene de renume și cu mediul academic în general.

Bun venit și succes!

CLĂDIREA A2