Leadership-ul sau Arta de a conduce!

Când vine vorba de performanță, indiferent în ce domeniu, toată lumea e de acord că un ingredient esențial în rețeta succesului îl joacă leadership-ul (arta de a conduce!).

În data de 03 noiembrie, Tetarom a participat la o seară minunată, organizată de Royal School in Transylvania la Auditorium Maximum,  dedicată tocmai acestui subiect. Seara a fost una de excepție și s-a intitulat „LEADERSHIP CONCERT”, iar invitații speciali, care au vorbit despre ce înseamnă leadership-ul și despre importanța educației, s-au ridicat și ei la înălțimea evenimentului.

Au ținut prelegeri: Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, diplomatul american Carl Siebentritt, fostul Ministru al Culturii, Theodor Paleologu, iar finalul i-a aparținut creatorului conceptului de şcoală fântână, (a patra cale în educaţie), nimeni altul decât Directorul Școlii Regale în Transilvania, Domnul  Julian Hingley. Gazda evenimentului a fost dirijoarea americană Elizabeth Askren.

Ideile desprinse din discursurile distinșilor invitați au fost cam acestea: Un lider fără oameni care să îl urmeze nu este lider; Conceptul – Leading from behind!- un concept tot mai des întâlnit. Nu ești cu adevărat un lider, decât atunci când ii servești pe cei pe care îi conduci; Leaders eat last, soldiers first! (Liderii mănâncă ultimii, soldații primii!); Leadership-ul nu este doar nativ, el poate fi și învățat!

Între discursuri, artiştii de la Anatholis şi Classis au încântat audiența cu arii celebre din G. Bizet, Fr. Lehar, G. Puccini,  F. Lopez și G. Verdi.

Și pentru că educația este un lux pe care toată lumea ar trebui să și-l permită, fiecare participant la eveniment a fost invitat să dăruiască bibliotecii școlii și nu numai,  ​o carte pentru copii, în limba engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, maghiară sau română. Peste 400 de clujeni s-au alăturat cauzei primei biblioteci internaţionale din Cluj dedicate copiilor.

Generozitatea participanților la acest concert a fost un dar făcut comunităţii clujene, care va avea acces la toate aceste cărţi, căci dăruind, vei dobândi, ne învață o pildă creștină!

 

14907563_1156841561075723_3089546066696546442_n 14925747_1156841784409034_684233245346217738_n 14925817_1156841267742419_343759227194223966_n 14937218_1156840374409175_845848353749570810_n 14947422_1156842451075634_1575847494561071078_n 14947680_1156841451075734_2354607674592129290_n 14956043_1156838967742649_4041017887258890620_n 14963165_1156840607742485_4647903063647799189_n 14993411_1156839081075971_3139402234856481191_n