Pe 24 iunie, pământul românesc își amintește de frumusețea lui dintâi. Zânele Sânziene coboară în câmpuri, iar fetele împletesc cununi de dor și soare.
Astăzi, nu am purtat doar o ie – am purtat povestea femeilor de demult, a mamelor și bunicilor noastre, care au cusut cu acul, dragostea de țară, dorul și credința. Fiecare fir e o rugăciune, fiecare model – un semn lăsat de suflet.
Cusută cu răbdare, cu semne vechi și vise tinere, ia spune poveștile fetelor care-au iubit în taină, au sperat în tăcere și-au trăit cu demnitate. E graiul mut al rădăcinilor noastre, scris cu ață, timp și suflet.
Ia nu este doar o haină, ci o mărturie vie a identității noastre, o punte între trecut și viitor. Prin ea, ne amintim cine suntem și de unde venim.
Astăzi, când o purtăm, nu ne îmbrăcăm în trecut, ci în identitate.
În lumină. În curaj. În ceea ce ne face români.
La mulți ani, suflet românesc cusut în ie! Să ne fie rădăcinile temei, iar viitorul – floare de sânziană. 
